Ajută-te singur: Marii adnotatori.  Bacon. Hunter. Harvey

0
33

lord-bacon
Pentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

Obişnuinţa de a pune pe hârtie gândurile şi observaţiile, pentru a şti unde să le găseşti, ca să le împiedici să dispară în ţinutul întunecat al uitării, a fost de un mare folos multor oameni înţelepţi şi studioşi.

Lord Bacon a lăsat la moarte mai multe manuscrise întitulate : „Cugetări răsleţe prinse în scris pentru a fi întrebuinţate”. Erskine făcu multe extrase din Barke şi Eldon copie de două ori cu mâna lui proprie comentariile lui Coke asupra lui Litileton aşa fel că această carte ajunse să facă, oarecum, parte din propriul lui spirit.

Doctorul Pye Smith, pe când lucra pe lângă tatăl său ca ucenic legător, avea obiceiul să ia note asupra tot ceea ce citea. Se distinse toată vieaţa printr-o ardoare neobosită a aduna materiale şi biograful său ni-l arată „totdeauna la lucru, totdeauna înainte, totdeauna adunând”.

Aceeaşi obișnuinţă caracteriza şi pe eminentul Jonn Hunter, care şi-o însuşise pentru a-i ţine loc de memorie, şi care avea obiceiul de a explica în felul următor avantajele pentru acel care îşi zălogește cugetarile prin scris. „E cu această obişnuință – zice el – ca și cu inventarul mărfurilor, fără de care n-ai ști niciodată nici ce ai, nici ce nu ai”.

John Hunter, a cărui fineţe de observaţie era aşa de ascuţită, încât Abernethy avea obiceiul să-i atribue ochi de Argus, ne dă un strălucit exemplu al dragostei de muncă. El nu primi până la vârsta de douăzeci de ani decât foarte puţină educaţie, şi nu fără trudă învăţă să citească şi să scrie. Munci câţiva ani ca lemnar la Glascow, după care se duse la fratele săi William, care era stabilit la Londra ca profesor şi demonstrator de anatomie.

John intră în amfiteatrul de disecţie, în calitate de ajutor, dar mulţumită darurilor fireşti şi mai ales neobositei lui activităţi şi aplicări la muncă, nu întârzie să lase în urmă pe fratele său. Fu unul din cei dintâi, care în Anglia, se devotară studiului anatomiei comparate şi puse în aceasta atâta ardoare, încât trebui mai bine de zece ani eminentului profesor Owen ca să claseze toate obiectele adunate şi disecate de el.

Această colecţiune conţine aproape douăzeci de mii de specimene şi formează cel mai preţios tezaur de acest fel, strâns vreodată din sârguinţa unui singur om. Hunter se scula când răsărea soarele, lucra până la ora opt în muzeul său, primea sau vizita în timpul zilei numeroasa sa clientelă, îşi îndeplinea greaua funcţie de chirurg general al armatei, făcea cursuri, conducea acasă la el o şcoală de anatomie practică şi cu toate acestea, găsea încă timpul să facă experienţe complicate, de o mare însemnătate ştiinţifică.

Pentru a face faţă unor aşa de imense lucrări, el nu-şi dădea decât patru ore de somn noaptea şi o ora ziua după dejun; şi unuia, care-l întreba ce metodă adoptase ca să izbutească în întreprinderile sale, – el îi răspunse: – „De obicei examinez cu atenţie, înainte de a mă apuca, dacă lucrul poate fi făcut. Dacă nu se poate, nu mă apuc. Dacă da, ştiu că pot să-l execut punând munca trebuitoare acestui scop; şi odată ce am început, nu mă opresc până lucrul nu e terminat. Acestei reguli datorez eu succesele mele.”

Hunter îşi trecea o mare parte din timp culegând detalii precise asupra unor subiecte, care, înaintea lui, fuseseră privite ca neavând nici cea mai mică importanţă. Aşa fu, de pildă, că mulţi din contemporanii săi îl judecară că-şi pierde vremea zadarnic, ocupându-se cu studiul creşterii coarnelor cerbului. Dar Hunter avea profunda convingere că nicio cunoştinţă exactă a unor fapte ştiinţifice nu este fără valoare.

Şi adevărul este că studiul creşterii coarnelor de cerb îl învăţă cum arterele se potrivesc împrejurărilor şi se lărgesc când prilejul o cere; că cunoaşterea acestui fapt îi dădu curajul, într-un caz de anevrism a unei ramure arteriale, să lege artera pricipală într-un loc, în care niciun chirurg dinaintea lui nu îndrăznise s-o facă; iar prin această operaţie avu mulţumirea să scape viaţa unui bolnav.

Ca mulţi oameni înzestraţi cu un spirit original, el munci multă vreme să sape, cum se zice, şi să-şi facă temeliile rostului său. Geniu singuratec şi plin de încredere în puteriie sale proprii, el putea să se scutească de consolările pe care cineva le găseşte în simpatia şi în aprobarea altuia; şi fu, în vremea aceasta, foarte fericit căci foarte puţini din contemporanii săi erau în stare să întrevadă ţinta către care tindeau cercetările sale.

Dar el căpătă, în definitiv, cea mai bună din răsplăţile pe care le poate dori un muncitor sincer: aceea care depinde mai puţin de alţii decât de sine însuşi, aprobarea conştiinţei care, la omul drept, întovărăşeşte totdeauna curajoasa îndeplinire a datoriei.

Harvey fu, de asemenea, şi în acelaşi câmp ştiinţific ca şi Hunter, un muncitor de o mare perseverenţă. El nu se decise decât după opt ani lungi de cercetări şi de investigaţii de tot felul, să-şi publice vederile asupra circulaţiei sângelui. De nenumărate ori repetă şi verifică experienţele,  prevăzând, fără îndoială, opunerea ce avea să întâmpine din partea multor membri din profesia sa, când avea să-şi publice descoperirile.

Broşura în care îşi anunţa vederile era foarte modestă dar simplă, clară şi concludentă. Dar nu mai puţin fu ridiculizată şi stigmatizată, ca lucrarea unui impostor şi a unui nebun. Îndelungă vreme nu fu în stare să-şi facă un adept, – şi nu culese decât dispreţ şi insulte. Punea – se zice – în discuţie autoritatea sacră a celor vechi; şi toţi asigurau că vederile sale nu tindeau la nimic mai mult decât să sape autoritatea Sfintelor Scripturi şi să zguduie din temelii morala şi religia.

Mica sa clientelă îl părăsi, şi el rămase fără un prieten. Aceasta ţinu ani de zile, dar marele adevăr, căruia, în mijlocul tuturor nefericirilor, rămăsese credincios, primit de un mic număr de spirite sănătoase, se coapse puţin câte puţin la soarele observaţiunii, şi după aproape douăzeci şi cinci de ani, fu admis în deobşte ca un adevăr ştiinţific nezdruncinat.

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a