Ajută-te singur: Din istoria fabricării olăriilor. Luca della Robia

0
86

luca-della-robbia-virginPentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

Să luăm de pildă, istoria fabricării olăriei în Europa şi vom vedea ce izbitoare dovezi ne oferă ea cu privire la puterea geniului şi vredniciei omului.

Cu toate că arta de a fabrica vase grosolane de pământ era cunoscută de cea mai mare parte din naţiunile vechi, – aceea a mânuirii olăriilor smălţuite a fost totdeauna cu mult mai puţin obişnuită. Cu toate acestea, Etruscii, printre cei vechi, cultivară această artă, şi se găsesc încă prin muzee specimene alese ale industriei lor.

Dar această artă se pierdu şi n-a fost regăsită decât mai târziu încoace. Olăriile etrusce avură o mare preţuire la cei vechi: un vas, pe timpul lui August, se vindea dându-se greutatea lui în aur sau în argint.

Arabii – după cât se pare – păstrează cunoaşterea acestei arte, căci Pizanii o găsiră în plină înflorire în insula Majorca, când o cuceriră în 1115; şi printre prăzile luate se găsea un mare număr de specimene de artă maurescă, încrustate, pe vremuri, în semn de triumf, în zidurile câtorva din vechile biserici din Piza, unde pot fi văzute şi astăzi.

Aproape după două secole, înşişi italienii începură să fabrice un fel de imitaţie a acestei olarii smălţuite, cărora îi dădură numele de Majolica, vădit derivat din acel al insulei unde Maurii îşi statorniciseră mai înainte manufactura lor.

Restauratorul sau inventatorul artei smălţuitului, în Italia, fu Luca della Robbia, sculptor florentin. Vasari îl înfăţişează ca pe un om de-o stăruinţă neostenită, mânuind dalta toată ziua, creionul cea mai mare parte a nopţii şi îndeletnicindu-se cu desenul cu atâta tragere de inimă, încât, ca să-şi ferească picioarele de amorţeala frigului, când lucra până târziu, avea obicei de a şi-le pune într-un paner cu cârpe. Numai aşa putea să-şi duca munca mai departe.

„Nu mă surprinde de loc aceasta – zicea Vasari – căci niciun om n-a izbutit să se distingă în vreo artă oarecare, dacă nu s-a obişnuit din vreme să suporte frigul, căldura, foamea, setea și alte neajunsuri; şi se înşală foarte tare acei care cred că dându-se bunului trai şi îmbucurărilor de tot felul, vor ajunge vreodată la o distincţie onorabilă. Nu dormind, ci veghind, cercetând şi lucrând fără oprire, se ajunge la desăvârire şi la celebritate.”

Totuşi, Luca, cu toată stăruinţa sa, nu reuşi, ca sculptor, să câştige deajuns ca să trăiască – și de aceea îi veni ideea de a căuta pentru lucrările lui de modelaj un fel mai potrivit şi mai puţin scump ca marmura.

Se servi aşadar de argilă şi făcu o serie de experienţe pentru a descoperi mijlocul de a unge şi de a coace modelele sale ca să le facă mai durabile. După multe încercări, reuşi să găsească o compoziţie chimică pe care, dacă o aplica pe argilă şi o expunea la căldura puternică a unui cuptor, se transforma într-un smalţ aproape de nedistrus; şi după puţină vreme, el desăvârşi această descoperire prin aceea a unui procedeu de colorare, care adăoga mult la frumuseţea smalţului.

Renumele care împodobi lucrările lui Luca se întinse curând în Europa — şi specimene ale artei sale nu întârziară de a fi căutate, mai cu seamă în Franţa şi în Spania, unde fură trimise în număr mare.

În acea epocă, Franţa nu producea decât ulcioare şi străchini de gresie neagră, a căror material şi formă erau cu totul gosolane. Şi această stare de lucruri, pe care câteva neînsemnate îmbunătăţiri nu putură s-o schimbe, ţinu până la venirea unui om care, cu un eroism, a cărui măreţia arunca o strălucire legendară asupra evenimentelor unei existenţe îndeobşte nefericită, luptă împotriva greutăţilor cu adevărat teribile, şi ajunge să deschidă în Franţa un drum nou artei olăritului: acest om era Bernard Palissy.

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau „Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a

 

Baner asculta RJS