Ajută-te singur: Denis Papin

0
57

portraitPentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

Denis Papin era născut la Blois, către mijlocu secolului al 17-lea şi fusese crescut pentru profesiunea medicinii. După ce câtva timp exercită cu succes această profesiune la Paris, se dădu studiului fizicei şi mecanicei, care îi luă în curând toată atenţiunea şi sub celebrul Huyghens, făcu progrese repezi.

Din pricina incapacităţii legale de care fură loviţi protestanţii din Franţa, el se hotărî la 1681, să-şi ia rămas bun de la ţară şi se refugie ca şi alţi mulţi compatrioţi, în Anglia. Fu primit cu căldură de savanţii acestei ţări, mai cu seamă de celebrul Boyle, sub auspiciile căruia deveni membru al Societăţii regale, unde fu numit curator plătit.

Această situaţie îl obliga să se înfăţişeze necontenit cu noi experienţe la fiecare adunare a Societăţii şi acolo îşi desăvârşi multe din importantele sale descoperiri, între altele celebrul său digestor, care stârni cel mai mare interes. În una din seri chiar dădu membrilor Societăţii, o masă pregătită cu acest digestor, – masă despre care Evelyn a făcut o plăcută dare de seamă în jurnalul său. De asemenea, Papin citi, asupra mecanicei, pneumaticei şi hydrostaticei, rapoarte însemnate, oare s-au păstrat în Tranzacţiile Societăţii.

Renumele său răspândindu-se în Germania, Papin fu poftit să ocupe catedra de matematici de la  Universitatea din Marburg, ceea ce el primi. Acolo îşi urmări experienţele şi publică rezultatatele lor în jurnalele germane şi engleze din vremea aceea.

Într-un raport asupra diferitelor întrebuinţări ale pulberii de tun, trimis de el Societăţii regale, în 1687, propune lămurit, pentru scoaterea apelor din mine şi pentru alte întrebuinţări, folosirea aburului ca forţă motrice.

În digestorul său, aplica maşinii cu vapori pistonul pompei aspiratoare obişnuite şi-l făcea să se mişte într-un cilindru, servindu-se de abur pentru a-l ridica. Puterea enormă cerută de digestoarele sale şi mijloacele la care fu silit pentru a ţine pe loc capacele, trebue să-i fi dat curând de gândit asupra elementului de care se servea; şi aceasta, de sigur, l-a făcut să-şi urmărească cercetările şi să-şi dea drept ţintă, aplicarea practică a acestui element ca putere motrice.

În timpul şederii sale în Anglia, fusese martor la o experienţă foarte satisfăcătoare pe Tamisa cu un vapor construit după desenele prinţului palatin Robert, vapor care mergea cu ajutorul unor lopeţi sau aripi mişcate de cai. Fu de faţă, de asemenea, în timpul unei vizite făcute mai pe urmă la Londra, în 1698, la o altă încercare pe Tamisa cu vaporul cu roţi prevăzute cu aripi al lui Savery, – roţi mişcate de oameni.

Şi, în sfârşit, fu de faţă către aceeaşi epocă (1698) la adunarea Societăţii regale unde, Savery, pentru întâia dată expuse modelul maşinii sale cu vapori. Atunci Papin concepu ideea de a combina cele două sisteme, adică de-a întrebuinţa aburul ca să întoarcă roţile cu aripi şi de a asigura vasului, prin acest mijloc, o mişcare independentă de vânturi şi de valuri.

Odată statornicit ca profesor de matematici la Marburg, se ocupă să dea trup ideilor sale, adică să construiască o maşină – şi o lungă corespondenţă, păstrată cu sfinţenie până azi în biblioteca regală din Hanovra, avu loc, asupra acestui subiect, între el şi Leibnitz. Din această corespondenţă reiese că Papin se dădu, ca să rezolve această problemă, unor studii îndelungate şi stăruitoare, de-a lungul cărora întâlni multe greutăţi şi avu multe căderi.

După aproape cincisprezece ani de statornică aplicare, Papin reuşi în sfârşit să construiască şi să aşeze la un vapor, o maşină model, care mergea după placul său şi pe care dorea mult s-o trimeată la Londra, spre a fi experimentată.

„Este foarte important – spune el lui Leibnitz (1707) – ca noua mea construcţie de vapor să fie pusă la încercare într-un port de mare ca Londra, unde va putea avea deajunsă adâncime pentru a aplica noua invenţie, care, cu ajutorul focului, va face ca unul sau doi oameni să înlocuiască mai multe sute de lopătari.”

Papin obţinu cu mari greutăţi de la autorităţi învoirea de a duce vasul său pe Weser, de la Fulda la Munden; dar când, în sfârşit, vasul sosi la Munden, fu luat şi distrus de luntraşi. Modelul maşinii însă fu scăpat şi trimes , la Cassel, unde din nefericire, fu distrus pe vremea ocupaţiei acestui oraş de căre Francezi în 1806. Se zice totuşi că desenele originale sunt încă în biblioteca regală din Hanovra, dar ele n-au fost examinate niciodată.

După un an de la întâmplarea nenorocită cu distrugerea vasului model la Munden, Papin scrise vechilor săi prieteni dela Societatea regală din Londra, rugându-i să-i pună la îndemână banii trebuitori pentru construirea altei maşini destul de puternică „să pună în mişcare vapoarele”. Dar Societatea, se vede din pricina cheltuelilor, nu crezu de cuviinţă să dea sprijinul cerut de Papin.

După doi ani, ros de nelinişti, strălucitul pribeag muri, lăsând altora grija de a aplica şi înfăptui marile idei asupra mişcării vapoarelor. Oricum, trebuie să recunoaştem că Papin, oricât ar fi fost de rodnic în concepţiuni, avu de luptat împotriva marelui neajuns de a nu fi fost el însuşi lucrător.

Acel care este silit a se sluji în înfăptuirea invențiilor sale de ochii şi de mâinile altora, nu poate face mare progres în practică. Rareori poţi încredinţa lucrătorului care nu lucrează decât pentru plată să facă maşini de un caracter mai nou şi mai complicat. Ochii şi mâinile sunt aproape netrebnice dacă nu sunt inspirate de inteligenţă.

Cu mult mai mari sunt sorţii de izbândă când spiritul, ochii şi mâna fac una. De aici rezultatul, uşor de prevăzut, că maşina cu aburi nu câştigă o mare valoare în practică decât când ea ieşi din starea de teorie ştiinţifică şi fu luată în mâini de lucrători de geniu, de oameni ca Newcomen, mecanicul, Brindley, ajustorul, – şi mai presus de orice, ca James Watt, fabricantul de instrumente de matematică.

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a