Agresivitatea exterioară şi mânia în relaţiile de familie

0
22

Agresivitatea ce se abate zilnic din afară asupra copilului întrece adesea orice limită – şi nivelul ei este în mare măsură determinat de atitudinea mediului social faţă de copii în general.

Dacă într-un loc public începe să plângă un copil mic, nemulţumirea este de obicei orientată asupra mamei, dar dacă se poartă capricios un copil mai mare, nemulţumirea se abate deja chiar asupra lui.

Limita este undeva între patru şi cinci ani. Tocmai reacţia socială dură îi forţează pe părinţi să se mânie mai des şi să acţioneze mai dur decât ar vrea de fapt.

Copiii sunt fiinţe foarte flexibile. Îndată ce părinţii încep să se schimbe, ei se adaptează rapid la schimbările petrecute.

Se înţelege, un rol semnificativ îl are şi temperamentul înnăscut al copilului, pe care orice mamă îl poate defini măcar după felul în care plânge pruncul, după intonaţia cu care cere atenţie.

Cu cât e mai pretenţios, cu atât este mai mare probabilitatea apariţiei în viitor a crizelor de mânie dacă acest factor nu va fi compensat printr-o educaţie corectă.

„Enervarea”, Ecaterina Burmistrova. Traducător: Adrian Tănăsescu-Vlas. Bucureşti: Editura Sophia, 2017