Sa ne pretuim prietenii

0
55

 

                                                                                               
Ce este  prietenia? Cred ca prietenia este cel mai dulce si sfant lucru, ca atunci cand esti in nevoie sau in bucurie si  ai cu cine impartasi atat necazurile cat si lucrurile frumoase din viata ta. Atunci cand stii ca prietenul tau te asculta (pentru ca un prieten adevarat are urechi pentru a te asculta si maini pentru a te mangaia), atunci esti cu un har in plus fata de cel singuratic. Si harul il simti ca pe o binecuvantare, stiind ca el este trimis de Cel de Sus sa te sfatuiasca atat in lucrurile mici, cat si in cele mari.

„Atât de mare lucru este un prieten bun, încât de dragul lui sunt iubite şi locurile şi vremile [legate de el]. Căci după cum corpurile strălucitoare îşi lasă lumina să cadă în locurile din apropiere, aşa şi prietenii îşi lasă harul [farmecul] [charis] în locurile în care au fost prezenţi. Şi adeseori stând fără prieteni în locurile acelea, am lăcrimat şi am suspinat, aducându-ne aminte de zilele în care eram [acolo] dimpreună cu ei”- Sfantul Ioan Gura de Aur.

Cand esti trist, obosit si  ingandurat, o vorba buna este cel mai bun medicament si pansamentul pentru rana ta. Un zambet, o stralucire in privire, o strangere de mana si o taina, aceasta este compozitia prieteniei. Desi tu esti cel care nu stie incotro sa o ia, cel care este golit de satisfactiile vietii si  cel care tanjeste dupa iubire, atunci iti dai seama ca in doi e mai usor. Este mai simplu si  mai binecuvantat de Dumnezeu, caci cine a spus ca doi oameni  pot fi prieteni chiar si in momentele lor cele mai dificile, acela  a stiut ca aurul in foc se lamureste. Prietenia este ca picatura chinezeasca care gaureste piatra si picatura cade si naste vesnicie in inimile noastre, facandu-ne viata un Rai. O mana intinsa si un zambet pot face multe miracole, dar prietenia de o viata este cel mai de pret lucru. Stim sa o pretuim?  Prietenia este iertare, iubire, smerenie si  completare. Doi calatori ce pleaca pe un drum si  se intalnesc la jumatatea drumului, leaga doua vorbe, isi povestesc necazul si  ajung la un punct comun: acela ca fara sa fi intalnit prietenul pe cale, poate ar fi cedat. Ar fi fost mai greu si mai apasator…si totusi Dumnezeu ti l-a scos in drumul tau.

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.

La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.
Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:

”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”
Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.

Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.

Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:

”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”

Celalalt l-a intrebat:

-Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?

Acesta i-a raspuns:

-Cand sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea suferintei. Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa…

Lasa vanturile sa imprastie chiar acum in departari suferintele tale trecute, ca si cand ar fi fost scrise pe nisip…Si cum ar fi sa incepi sa-ti sapi in piatra bucuriile ori de cate ori iti ating sufletul, pentru ca sa te poti intoarce la ele atunci cand ai nevoie?

 

 Ionela Moldovanu

Baner asculta RJS