Biblia pentru copii – Bunăvestirea

0
56

biblia-pentru-copii5Arhanghelul Gavriil a fost trimis de către Dumnezeu în oraşul galileian Nazaret, la şase luni după ce i s-a arătat lui Zaharia. În acel oraş locuia Fecioara Maria şi bătrânul Iosif, cu care era logodită.

Îngerul a apărut înaintea Fecioarei Măria şi a salu­tat-o: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei”, spunându-i apoi marea şi fericita veste că Domnul a ales-o să devină Mama Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii: „Vei naşte Fiu şi-i vei pune numele Iisus. El va fi mare şi se va chema Fiul Celui Preaînalt şi-I va da Domnul Dumnezeu tronul lui David şi Împărăţia Sa nu va avea sfârşit”.

Nedumerită, Maria nu putea să înţeleagă cum se va întâmpla acest lucru, deoarece, pentru numele Domnului, ea hotărâse să-şi păstreze fecioria şi să nu se căsătorească niciodată. Dar îngerul i-a vestit că Fiul lui Dumnezeu se va zămisli în chip minunat: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va um­bri, de aceea şi Sfântul Care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”.

Îngerul i-a mai spus că iată şi bătrâna ei rudă Elizabeta, pe care toţi o considerau stearpă, va naşte un fiu, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Preasfânta Fecioară a răspuns cu smerenie şi hotărîre: „Iată roaba lui Dumnezeu, să-mi fie după cuvântul tău”. Primind această mare veste, Maria s-a grăbit s-o viziteze pe Elizabeta, ruda sa, care locuia în alt oraş. (Luca i, 26- 35).

Părinţii Fecioarei Măria, Ioachim şi Ana

biblia-pentru-copii6

Sfânta Tradiţie ne spune că în Nazaret trăiau părinţii Fecioarei Măria, Ioachim şi Ana, descendenţi din neamul lui David. Ei au ajuns până la adânci bătrâneţe, dar nu aveau copii. Ei nu-şi pierdeau nădejdea şi se rugau lui Dumnezeu să le dea un fiu sau o fiică.

Şi iată că într-o zi, pe când Ana se ruga, i s-a ivit îngerul Domnului şi i-a spus: “Domnul ţi-a auzit rugăciunea!”, vestindu-i că va naşte un prunc. Aceeaşi vedenie a avut şi Ioachim, soţul ei. Drepţii Ioachim şi Ana au făgăduit să închine Domnului pruncul care li se va naşte.

Cuvintele îngerului s-au împlinit şi s-a născut cea care trebuia să devină Maica Mântuitorului. Ei au numit-o Maria, nume care din ebraică înseamnă “doamnă”. Când Maria a împlinit trei ani, părinţii au adus-o la templu, ca să împlinească făgăduinţa dată lui Dumnezeu.

Preotul Zaharia a binecuvântat-o şi a condus-o în Sfânta Sfintelor, unde intrau numai arhiereii odată pe an. Zaharia a fost îndemnat de Duhul Sfânt, Care i-a descoperit că Maria este o fetiţă deosebită şi este aleasă să devină Maica Fiului lui Dumnezeu.

Aflându-se la templu, Maria dedi­ca tot timpul rugăciunii, citirii Sfintei Scripturi şi broderiei. Maria a dat jurământ Domnului să rămână pentru totdeauna fecioară şi să nu se căsătorească. Când Maria a împlinit 14 ani şi, după lege, nu mai putea rămâne la templu, a fost încredinţată bătrânului Iosif, o rudă îndepărta­tă, deoarece părinţii ei muriseră demult. Ea a fost logodită cu el şi s-au aşezat cu traiul în ora­şul Nazaret.

Biblia pentru copii – editată cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove