7 simptome la care trebuie să fim atenţi

0
26

ficatSuferi din pricina acestor simptome?

Ei bine, s-ar putea să ai probleme cu ficatul, iar o parte esenţială a modului de viaţă este să analizăm atent orice semn precoce al problemelor. Fără o funcţionare completă a ficatului, sănătatea şi modul nostru de viaţă vor fi compromise. Ficatul este capabil să se regleze singur, astfel încât detectarea din timp a posibililor dereglări vor duce la oprirea lor imediată, iar el se va reface integral. Are rolul de a ne apăra de toxine, fiind unul dintre cele mai importante organe ale corpului. Deşi ficatul a fost afectat de o infecţie virală, dacă suntem atenţi, totul va reveni la normal.

Vom prezenta în cele ce urmează un top al celor 7 simptome la care trebuie să fim atenți pe termen lung:

Sensibilitatea pielii

Unul din semne este mâncărimea şi suprasensibilitatea la atingere.

Modificări în culoarea urinei

Dacă observăm orice modificare în culoarea urinei când mergem la toaletă, aceasta ar putea semnala de asemenea o problemă la ficat. Când bem suficiente lichide, urina ar trebui să fie deschisă la culoare şi cel mai adesea, clară. Dacă urina iese permanent mai închisă la culoare, aceasta este o indicaţie despre o posibilă problemă la ficat.

Schimbări în zona abdominală

Schimbările care se petrec în zona abdominală arată un alt posibil simptom. Poate să înceapă cu dureri sau crampe în partea de jos a abdomenului. Acestea se pot transforma rapid în balonare.

Stări de oboseală

Dacă persoana simte stări constante de oboseală sau slăbiciune, acestea pot indica disfuncţii ale ficatului. Atunci corpul trebuie să muncească mai mult pentru a supravieţui. Dacă stările de oboseală sunt însoţite de oricare alte simptome, atunci trebuie mers de urgenţă la doctor.

Pierderea apetitului

Deşi pierderea apetitului este prezentată ca un semn timpuriu de probleme la ficat, de regulă nu apare decât atunci când disfuncţiile ficatului au progresat.

Retenţia de fluide

Poate fi un alt semnal distinctiv al ficatului slăbit. Afectează gleznele şi picioarele, care se umflă. Când se apasă, pe acel locul rămâne un semn care se păstrează încă câteva secunde după ce locul nu mai e apăsat.

Starea generală de rău

Deşi acest simptom poate fi mai greu de detectat, starea generală de rău poate fi printre semnele disfuncţiei ficatului. Un ficat care nu lucrează la întreaga capacitate nu va filtra corect şi eficient toxinele din sistemul circulator.

Aşa cum am amintit mai sus a avea grijă de ficatul tău este fundamental. Mai exact, dacă există disfuncţii ale ficatului care nu sunt cronice, cu o dietă potrivită te poţi însănătoşi, în scurt timp.

Mădălina M.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ