50 de ani de la prima mașină Dacia: Peste 17.000 de oameni, prezenți la aniversare

0
12

Peste 17.000 de oameni au participat, în 1 iulie, la ediţia din acest an a „Renault day”, evenimentul organizat la Mioveni fiind dedicat împlinirii a 50 de ani de la producerea primului automobil Dacia.

„Este un an special pentru noi toţi. Acum o jumătate de secol era produsă aici prima noastră maşină. Azi, în cadrul Grupului Renault România sărbătorim o jumătate de secol de reuşite ale echipei de acum şi din trecut. Celebrăm povestea colegilor noştri, povestea unei uzine, povestea unei mărci şi a unui simbol al României”, a declarat Antoine Doucerain, directorul general al Groupe Renault România, potrivit Agerpres.

 

Cei prezenţi la deschiderea evenimentului au putut urmări şi o paradă a tuturor modelelor produse de-a lungul timpului în uzina de la Mioveni, începând cu Dacia 1100.

Programul evenimentului „Renault day”, ajuns la ediţia cu numărul cinci, a mai inclus expoziţii de autoturisme, demonstraţii şi competiţii sportive, ateliere şi programe dedicate copiilor. De asemenea, cei prezenţi au putut vizita unele secţii ale uzinei de la Mioveni şi au asistat la recitaluri artistice.

Ana Grama

[pro_ad_display_adzone id="95017"]