25 Martie. Bunavestire a Preasfintei, Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria

0
210

tool-IMGIubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele pline de ocară şi supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. Şi, pentru că a voit ca acest lucru să rămână ascuns nu numai de diavol, ci chiar şi de puterile cele cereşti, a încredinţat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamăritului Gavriil. Deci arhanghelul venind în cetatea Nazaret, i-a grăit ei: ”Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca, 1, 28).

Fiind mai mult nedumerită, decât înspăimântată, Fecioara Maria se întreba în taină ce poate să însemne cerească salutare. Arhanghelul a înțeles-o și a liniștit-o zicând: ”Nu te teme Maria, că ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema, și Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său, și împărăția Lui nu va avea sfârșit”. (Luca, 1, 30-33)

Era limpede. Dumnezeu cere Preacuratei să primească a fi mamă a Celui mai mare binefăcător al lumii: Regele Regilor, Împăratului Împăraților, lui Dumnezeu făcut om, Mântuitorul și Viața lumii.

Iar ea a zis: ”Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?”. Și răspunzând, îngerul i-a spus: ”Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”. (Luca 1, 34-37) La auzul acestor încredințări, Fecioara Maria primește să răspundă chemării lui Dumnezeu și suspinelor lumii, zicând: ”Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”. (Luca, 1, 38)

Și aceasta zicând Fecioara, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit, ca prunc omenesc, prin venirea Duhului Sfânt, în pântecele Preacuratei, iar îngerul s-a făcut nevăzut de dânsa. Și așa s-a început taina Cuvântului: Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului Se face, Dumnezeu S-a făcut om, ca pe om să-l mântuiască, și cu vrerea și cu rânduiala Lui, și pentru a noastră mântuire, Dumnezeului nostru, slavă!

”Proloagele”, Vol. II

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ