2 Ianuarie. Sfântul Serafim de Sarov

0
230

Sf. SerafimSfântul Serafim de Sarov s-a născut la 19 iulie 1759 în orașul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Părinții săi, Isidor și Agatia Mosnin, erau oameni înstăriți, însă evlavioși și foarte milostivi. Rămas orfan de tată la 3 ani, micuțul Prohor a fost crescut de mama sa. Încă din copilărie s-a bucurat de vădita ocrotire a Maicii Domnului.

La șapte ani, din neatenţie, a căzut din turnul clopotniță al catedralei (închinate icoanei Maicii Domnului din Kazan) din oraș. Oricine s-ar fi zdrobit căzând de la o asemenea înălțime, însă el nu a pățit absolut nimic.

Altă dată, pe la zece  ani, s-a îmbolnăvit greu, încât nimeni nu mai spera la însănătoșirea lui. Maica Domnului i s-a arătat în vis, făgăduindu-i că îl va tămădui. Așa s-a și întâmplat. Scoțându-se în procesiune pentru secetă icoana Maicii Domnului și începând îndată ploaie mare, alaiul a trebuit să scurteze drumul și să treacă prin curtea familiei Mosnin. Atunci mama a scos copilul și s-a trecut cu icoana peste el. După aceasta s-a făcut perfect sănătos. Cu cât trecea timpul, cu atât se dovedea mai mult că tânărul Prohor nu era pentru lumea aceasta. La 17 ani, primind binecuvântarea mamei, care i-a dăruit și o cruce de care sfântul nu s-a despărțit niciodată, el a plecat să îmbrățișeze viața monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. După o vreme, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să își petreacă restul vieții în Mănăstirea Sarovului. În ajunul intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe 20 noiembrie 1778, a intrat în Mănăstirea Sarovului. Aici a petrecut în ascultare și felurite nevoințe, ceea ce i-a atras mai mare dragoste și respect din partea celorlalți părinți.

În 1780, cuviosul s-a îmbolnăvit rău, zăcând la pat cu tot trupul umflat. Fără să cârtească, a răbdat această suferință vreme de trei ani. El nu a acceptat să fie chemat nici un doctor, însă a cerut să fie împărtășit cu Sfintele Taine. Întreaga obște a făcut priveghere de toată noaptea, urmată de Sfânta Liturghiei. După ce s-a împărtășit, cuviosului i s-a arătat însăși Maica Domnului însoțită de Sfinții Apostoli Petru și Ioan. Arătând către el, Maica Domnului a zis: ”Acesta este din neamul nostru”, apoi, punând preasfântă mâna sa pe capul lui, îndată în partea dreaptă a trupului s-a făcut o deschizătură, pe unde s-a scurs toată materia care-i umplea trupul. La scurt timp, s-a vindecat întru totul, însă cicatricea a rămas spre mărturie și era atât de adâncă încât ucenicul Sfântului Serafim își amintește că în ea îi încăpea pumnul mâinii. Pe locul minunatei arătări a Maicii Domnului părinții au ridicat o biserică unde Sfântul Serafim s-a împărtăşit mai întotdeauna cu Sfintele Taine, până la sfârșitul vieții.

După opt ani petrecuți ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah. Curând după aceasta, împlinind 16 ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuță din desișul pădurii, aflată pe malul râului Sarovka, la câțiva kilometri de mănăstire. Aici și-a făcut o grădină de zarzavat și a adus doi stupi, iar ziua și-o petrecea muncind, în rugăciune neîncetată și citind Noul Testament cu precădere Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile și alte nevoințe. După cum chiar el a mărturisit unui ucenic al său, obișnuia să plece din chilia sa seara și, pe o piatră anume priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineața se întorcea la chilie și priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Această nevoință a ținut-o Sfântul vreme de o mie de zile și o mie de nopți.

În anul 1804, într-o noapte trei tâlhari, crezând că Sfântul primește bani de la oameni, au gândit să-l prade. Deși era în putere (46 de ani) și avea un topor în mână și ar fi putut opune rezistență, Sfântul Serafim și-a încrucișat mâinile pe piept și le-a zis: ”Faceți ce vreți”, amintindu-și cuvintele Domnului: ”Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26:52). Iar tâlharii l-au bătut, lăsându-l abia viu. Nu au găsit decât o iconiță și niște cartofi. Sfântul a fost aflat a doua zi, plin de sânge, de niște părinți, care l-au dus la mănăstire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor și Maica Domnului i s-a arătat și l-a vindecat întocmai cum o mai făcuse odinioară.

În sfârșit, când Sfântul Serafim a luat în grijă mănăstirea de maici Diveevo, el mărturisea: ”Nici o piatră nu s-a pus în Diveevo fără voia Maicii Domnului și nu s-a primit vreo soră în mănăstire și nici nu s-a pus nici o rânduială fără consimțământul ei”. Pe calea pe care a pășit Maica Domnului, Sfântul Serafim a pus să se sape șanț, ce stă mărturie până astăzi, închipuind urmele pașilor Maicii Domnului.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost și el unul din cei vindecați de călugărul Serafim. În 1903, cu puțin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit și s-a tipărit renumita ”Conversație a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Această conversație, scrisă la sfârșitul lui noiembrie 1831, este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, fiind un răspuns la întrebarea lui Motovilov privind scopul vieții creștine. Sfântul părinte îi spune că țelul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii și ale vieții întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem ști dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sfântul Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh și cum recunoaștem duhul lui Dumnezeu în noi, dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: ”Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă privești?” Motovilov i-a răspuns: ”Nu vă pot privi, părinte, pentru că ochii vă luminează ca fulgerul și fața vă este mai strălucitoare ca soarele”.

Sf. Serafim i-a răspuns: ”Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum și tu ești la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că și tu ești în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt așa”. Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experiențe toată viața lui. ”Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înțelegi, ci prin tine, pentru toată lumea”.

Toată lumea îl cunoștea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet și făcător de minuni. Cu un an și 10 luni înainte de săvârșirea lui, de sărbătoarea Bunei Vestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli și cu alte 12 fecioare mucenițe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana și Anisia). Ea i-a spus: ”În curând, preaiubite, vei fi cu noi”. Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariția Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o.

În ultimul an de viață, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălțat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu strictețe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie înainte de moartea lui.

Sfântul și-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. La 1 ianuarie 1833, Părintele Serafim a venit la biserica Sfinților Zosima și Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtășit  cu Sfintele Taine după care i-a  binecuvântat și și-a luat rămas bun, cu cuvintele: ”Salvați-vă sufletele. Să nu deznădăjduiți, să rămâneți în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi”.

Pe 2 ianuarie, părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora șase dimineața la utrenie și a simțit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obișnuia să lase lumânări să ardă în chilie și Părintele pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.

”În timpul vieții mele nu va fi nici un foc ”, spuse el cândva, ”dar când voi muri veți ști, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis ușa au văzut cărți și alte lucruri mocnind, iar sfântul era în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucișate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii și a fost dus în fața Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viața.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în fața Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinții săi, Isidor și Agatia.

Moaștele Sfântului Serafim se află la Diveevo.

”Pagini din viețile sfinților”, Pr. Ic. Stavr. Mircea Irina, Pr. Prof. Dumitru irina

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ