16 Aprilie. Pomenirea Sfintelor Mucenițe fecioare Irina, Agapia și Hionia

0
43

16 aprAceste trei mucenițe, Agapia, Hionia și Irina, erau surori și au trăit pe vremea crudului împărat Dioclețian, în părțile Tesalonicului. Părinții lor erau închinători la idoli, dare le își închinaseră viața pentru dragostea lui Isus Hristos, ca și învățătorul lor, Sf. Preot Zoil.

Deci, fiind prinse, cele trei surori au fost duse înaintea dregătorului Sisinie. Cu multe ispitiri și amenințări le îndemna el să jertfească idolilor, dar sfintele fecioare îl înfruntau cu îndrăzneală, într-un singur glas, zicând că ele preamăresc pe Domnul Hristos și se simt fericite să-și dea viața pentru El și că nici o clipă, nu se gândesc să se închine la idolii păgânilor. Deci, făcându-i-se milă de tinerețea și frumusețea lor, dregătorul le-a trimis în temniță, pentru răzgândire, dar sfintele fecioare au rămas statornice în credința lor.

Înfuriat de dârzenia împotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia și Hionia să fie arse de vii. În cântec de laudă și de mulțumire, cele două fecioare și-au dat duhul în mâinile Domnului Hristos, ca niște mucenițe vrednice de El. Irina, cea mai tânără dintre dânsele, a fost amenințată cu aceeași moarte, dacă nu se leapădă de Hristos și nu jertfește idolilor. Dar nimic nu a putut să o înspăimânte. Când i s-a spus că are să fie dusă într-o casă de desfrâu, ea a răspuns: „Sunt gata a îndura toate, pentru numele Dumnezeului meu. Că necurăția, care se face fără de voie, nu se socotește păcat la Dumnezeu, ci aduce cunună celui care nu voiește”. Deci, a fost dusă de doi ostași spre casa de desfrâu, dar ajungând la un deal, din rânduială dumnezeiască, cu o zi înainte de Paște, unul din ostași și-a încordat arcul și, săgetând-o, Sfânta Irina a fost omorâtă. Și așa și-a dat sfârșitul, numărându-se cu Mucenicii.

„Proloagele, volumul II” 

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ