15 august – Adormirea Maicii Domnului

0
182

OLYMPUS DIGITAL CAMERA„Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt.” (LucaXl, 27)

Iată una din dovezile importante că Maica Domnului era cinstită încă de când trăia Mântuitorul Hristos si că ascultătorii Evangheliei de atunci se bucurau şi o fericeau (Luca 1, 48).

Este un act firesc ca să se bucure cineva şi să se întristeze cu ocazia unor evenimente din viaţa sa sau a semenilor lui. Nu este credincios adevărat acela care nu participă şi nu-l interesează ceea ce se petrece în jurul său, în familia sa, în societatea în care trăieşte şi chiar în toată lumea.

Acum 1900 de ani, a trecut un fior rece prin inima acelora, care au cu­noscut, i-au auzit sfaturile, i-au văzut minunile, i-au simţit durerile şi bu­curiile: Sfântă Fecioară Maria ce îşi dădea sufletul în mâna Aceluia, care i-a fost Fiu, Ziditor şi Dumnezeu.

Desigur cinstirea Maicii Domnului este o faptă a dreptei credinţe şi o în­cercare existenţială de a înţelege taina divină de transformare misterioasă a omului rătăcit în patimi într-un trăitor al virtuţii. Şi dacă prin Preacurata Fecioară s-a descoperit Sfinţilor şi chiar îngerilor „Taina cea din veac as­cunsă” (Col. I, 26) prin naşterea Mântuitorului, atunci credinţa noastră primeşte siguranţa cugetului că Pronia divină lucrează neîncetat pentru ajutorul nostru în vederea mântuirii. Şi poarta acestei Pronii, pentru noi credincioşii, ca fii ai lui Dumnezeu prin har, este Maica Precista a cărei sfinţenie numai Tronul dumnezeirii o depăşeşte. De aceea Biserica i-a rânduit praznice speciale: Naşterea (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 Noiembrie), Soborul Maicii Domnului (26 Decembrie) şi mai ales Adormirea Maicii Domnului (15 August) sau Sfântă Mărie Mare, cum spune poporul român.

Maica Domnului este identitatea cea mai importantă în ceata sfinţilor şi îngerilor, este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemăna­re decât serafimii. La această demnitate a ajuns cu ajutorul chemării divi­ne, dar şi cu transformarea întregii sale fiinţe în izvor de sfinţenie, de înalt umanism, de inegalabilă milă, de îngerească cinste, de venerare deosebită și în care s-a sălăşluit Dumnezeu prin persoana Mântuitorului lumii şi Fi­ului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.

Se ştie că era fiica bătrânilor Ioachim şi Ana, care au hărăzit pe fiica lor, Maria, templului din Ierusalim. Aici se ocupa cu broderia şi îngrijirea veş­mintelor slujitorilor. În aceleaşi timp, citea Legea şi proorocii. Impresio­na prin seriozitate şi demnitate. Murindu-i părinţii, Fecioara Maria a fost luată în grijă de Elisabeta, rudenia ei (Luca I, 38-40). La 15 ani primeşte vestea naşterii Mântuitorului lumii (Luca 1,35), când Bătrânul şi dreptul Iosif o ia sub ocrotire, pentru ca Sf. Fecioară să nu fie ameninţată cu ucide­rea cu pietre din cauza sarcinii, are loc deci logodirea, care apăra prin lege pe viitoarea mamă (Matei 1,18-20).

După naşterea Mântuitorului şi înregistrarea familiei în Ierusalim, înge­rul lui Dumnezeu călăuzea permanent Sfântă Familie prin anunţarea evi­tării primejdiei. La 40 de zile, bătrânul slujitor Simion prezice apropierea sabiei de inima Sfintei Fecioare (Luca II, 35), ca apoi să urmeze Fuga in Egipt şi izolarea de răutatea lumii care pleca de la palatul ucigaşului rege Irod.

Stabilindu-se în Nazaret, unde Bătrânul Iosif avea un atelier de tâmplărie, Sfânta Familie petrece liniştită. La 12 ani ai Mântuitorului, Maica Domnului se convinge şi de înţelepciunea Lui ascultându-L în templu, tâlcuind Legea şi profeţii (Luca II, 5l). După acest eveniment Dreptul Iosif moare, rămânând în grija Sfintei Fecioare Pruncul Iisus, care lucra şi el în atelier.

După ieşirea Mântuitorului la propovăduire (Luca III, l), în al 14-lea an al domniei împăratului roman Tiberiu (14-37), Maica Domnului partici­pa împreună cu Fiul ei, la nunta din Cana Galileei, unde Domnul Hristos săvârşeşte prima minune, convingându-se şi cei de faţă că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu (Ioan II, 11), şi ea ne asigură că este Mesia: de El să ascultaţi” (Ioan II, 5).

O dată cu condamnarea la răstignire a Mântuitorului, durerile mistuie pe Sfântă Fecioară. Ea îşi vede Fiul supus condamnării la o vârstă fragedă, de 33 de ani. Plânge la chinurile Domnului, varsă lacrimi când aude bat­jocura celui ce era sânge din sângele ei, se înspăimântă când vede cuiele în picioarele Celui ce a venit să sfinţească pământul plin de ticăloşie, leşină când mâinile Mântuitorului sunt străpunse de cuie, mâini care au uns ochii orbilor şi au văzut, au ridicat pe mulţi din patul suferinţei şi pe morți i-a Înviat.

Rastignire-a3-5Ce batjocură mai putea avea loc decât aceea ca o mamă să-şi vadă pro­priul Fiu pedepsit ca un ucigaş prin răstignire, deşi era nevinovat, iar pe cap să-i fie pusă o coroană de spini, când El a venit să salveze lumea! Ce ecou a fost în sufletul Sfintei Fecioare când cei săturaţi în pustie, la instigația celor răi strigau ca nişte îndrăciţi: Răstigneşte-L, răstigneşte-L (Matei XVII, 22-23; Ioan XIX, 15).

Domnul nostru Iisus Hristos a înţeles slăbiciunea firii, dar dragostea de mamă era puternică, încât în văpaia durerilor şi a chinurilor de moarte, încredinţea­ză pe Sfântă Fecioară Apostolului iubit, Ioan (Ioan XIX, 27).

Inima Sfintei Fecioare este distrusă, urechile ei auziseră hulă şi cuvinte murdare, simţise nerecunoştinţa, ocolise cete de răufăcători şi auzise cum cămaşa lui Hristos, cusută de mâna ei, fusese prin sorţi luată de soldaţii romani (IoanXIX, 23). La punerea în mormânt, Sfântă Fecioară abia mai vedea, după o suferinţă neobişnuită pentru o fiinţă firavă ca ea. Înţelegea pe deplin proorocia şi era pătrunsă în toată fiinţa ei de sabia anunţată de bătrânul Simion cu treizeci şi trei de ani în urmă.

A doua parte a vieţii pământeşti a Sfintei Fecioare este bucuria legată de învierea Mântuitorului, pe care L-a văzut preaslăvit (ioan XX, 19); înăl­ţarea, la care a fost martoră (Marcu XVI, 19) şi la Cincizecime (Rusalii) când, Sfinţii Apostoli au primit harul Sfântului Duh, luând fiinţă şi Biserica văzută (Fapte II, 41).

După plecarea Apostolilor la propovăduirea Evangheliei, Sfânta Fecioa­ră a rămas în casa rudeniei sale, Ioan Evanghelistul. Avea peste 80 de ani şi văzuse dărâmarea Ierusalimului profețită de Mântuitorul (69-70). Din cauza vieţii zbuciumate şi a durerilor nenumărate îşi înţelege sfârşitul. Acelaşi înger Gavriil, care îi adusese vestea naşterii Mântuitorului, anunţă şi sfârşitul ei pământesc pentru a-şi primi plata pe măsura faptelor ei şi a vieţii cu adevărat cereşti.

Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călă­toriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfântul Ignatie Teoforul; de ase­menea ale călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episco­pul Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi. Ea a mai cercetat şi Sfântul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvântat; şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfântului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim.

Obişnuia, ca şi Fiul ei, să meargă la rugăciune în loc retras (în Ghetsimani şi pe Dealul Măslinilor), departe de ochii curioşi ai oamenilor. Casa ei era de o curăţenie exemplară, împodobită cu lucruri făcute de propria mână sau moştenite de la Dreptul Iosif şi Mântuitorul Hristos. Şi venind ziua plecării, a împărţit celor nevoiaşi îmbrăcămintea pe care o mai avea, a anunţat rudelor mutarea sa din această lume, a aprins candele şi lumini în camera ei, s-a aşezat liniştită pe un pat modest şi i s-a stins lumina vieţii vremelnice, în timpul lunii august zicând: Apostoli de la margini, adunându-vă aici, în satul Ghetsimani îngropaţi trupul meu, iar tu Fiule şi Dumnezeul meu primeşte duhul meu (Svetilna zilei).

Vestea adormirii sale a pătruns în inimile creştinilor din Ierusalim și din împrejurimi. Prin vedenii şi semne minunate, prin dragostea misionară de atunci au auzit si Sfinţii Apostoli despre trecerea spre cele veşnice a Sfintei Fecioare. Astfel, pe lângă mulţimea de credincioşi, au venit Petru şi ceilalți Apostoli, convertiţii Dionisie Areopagitul, Ierotei, Timotei şi mulți alții. Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel a rostit o cutremurătoare rugăciune:

 ”Bucură-te, Maica vieţii, podoaba şi cununa propovăduirii mele, că deşi trupește pe Fiul tău eu nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se pare că pe El îl văd”.

Ierusalimul era iarăşi în fierbere, mulţime de credincioşi şi curioşi aler­gau să vadă corpul neînsufleţit al Maicii Domnului. Petru şi ceilalţi Apos­toli ridică sicriul şi într-o procesiune impresionantă duc trupul neînsufle­ţit în mormântul din Ghetsimani, unde ceruse Sfânta Fecioară.

Auzindu-se plânset şi bocet, nelinişte şi fel de fel de zvonuri, autorităţi­le de la templu, cu ştirea romanilor, trimit o ceată de slujbaşi să împrăştie procesiunea. Erau înarmaţi cu săbii şi ciomege, şi când s-au apropiat de sicriu, prin mulţime, minune, s-a iscat o furtună de praf, mulţi au orbit şi de groază au căzut la pământ cerând îndurare. Nu peste mult timp, Maica Domnului le-a ascultat rugăciunea redându-le vederea.

Crezând că se repetă situaţia cu Iisus Hristos, arhiereii de atunci trimit o ceată în frunte cu un recunoscut tâlhar şi bătăuş, Anton, care reuşeşte să pună mâna pe sicriu, însă, de la coate, o putere nevăzută i-a tăiat mâinile. În ţipetele înspăimântătoare de groază şi durere, slujbaşul se tăvălea pe jos cerând îndurare şi promiţând pocăinţă. Şi mila cerească, auzind căinţa, i-a redat mâinile.

După această încercare, cortegiul Sfânt a mers liniştit în Ghetsimani unde, în cântări de laudă, a însoţit corpul neînsufleţit al Împărătesei Ceru­lui pe ultimul ei drum.

Aşa s-a săvârşit din viaţă Sfânta Fecioară Maria. În istoria Bisericii, Mai­ca Domnului are o cinstire aparte, ea fiind mai Sfântă decât toţi sfinţii. Din această cauză ereticii şi negativiştii au contestat Sfintei Fecioare calitatea de Născătoare de Dumnezeu. Aşa s-a întâmplat cu Arie şi Nestorie şi în aceeaşi categorie intră toate sectele de astăzi în a căror naivitate şi nerozie este respinsă cinstirea Sfintei fecioare, ca de altfel a tuturor sfinţilor. Teri­bile suferinţe, inexplicabile rezistenţe, succese deosebite în propovăduirea Sfintei Evanghelii, au avut aceia care au invocat-o în rugile lor sincere si dezinteresate.

Adormirea-Maicii-DomnuluiÎn cinstea Preacuratei Maria, Născătoarea de Dumnezeu după trup, s-au ridicat celebre monumente şi înalte locaşuri de cinstire. Sub Sfânt Acope­rământul ei şi a dreptei cinstiri şi-au găsit alinarea multe suflete îndurera­te. De fapt primele spitale, orfelinate, aziluri au fost înfiinţate sub patro­najul Maicii Domnului. Toate formele de artă au închinat Sfintei Fecioare măiestria lor. În cele mai cunoscute muzee ale lumii, cu valori inestimabi­le, tronează chipul Sfintei Fecioare în rugăciune, lângă Fiul ei, lângă cruce, sau de-a dreapta Mântuitorului; dar şi cele mai modeste căsuţe de creştini sunt protejate de chipul blajin al Preacuratei. Cele mai cutremurătoare monumente ale literaturii universale sau cele mai sensibile versuri, cân­tece sau imne au fost dedicate Precestei, ca: fecioară, mamă, protectoare, ajutătoare. M. Eminescu încheie Rugăciunea sa cu invocarea Maicii Dom­nului: Privirea-ţi adorată asupră-ne coboară, o Maică Preacurată şi puru­rea fecioară, Maria!

Înaintaşii noştri din moşi strămoşi, pe lângă cinstirea deosebită pentru Sfânta Fecioară, i-au înălţat biserici, i-au zidit troiţe pe la răspântii, i-au cântat bucuriile şi durerile în colindele religioase, ca cele mai vechi măr­turii orale ale cinstirii ei. Un mare istoric şi filolog spunea: „creştine, dacă nu cinsteşti şi nu cânţi imne şi colinde pentru Maica Domnului, înseamnă că eşti străin de neam, nu-ţi iubeşti mama, nu ţii la sora ta, nu-ţi protejezi fiica, nu-ţi respecţi familia” (Haşdeu).

Aşadar, Praznicul de astăzi este, pe lângă cinstirea Adormirii Maicii Domnului, şi o răscolire a sufletelor creştinilor care sunt legate de moşi şi strămoşi, de nădejdea mântuirii adusă de Sfântă Fecioară, care a fost rug nears pentru Moise (ieşire 111,2-3), Scară între cer şi pământ pentru Iacov (Facere XXVIII, 12), Uşă încuiată (iez. XLIII, 26), Suprema înţe­lepciune pământească (Pilde IX), Roua cerului pentru Ghedeon (jud.VI, 36-40), Mamă după trup a Mântuitorului, mirarea îngerilor (Luca 1,28- 29), mângâierea apostolilor, protectoa­rea văduvelor şi orfanilor, însoţitoarea celor nedreptăţiţi, salvarea celor deznădăjduiţi şi Maica noastră a tuturor creştinilor; Potirul pământesc în care a sălăşluit Mântuitorul Iisus Hristos şi din care îndrăznim şi noi să primim trupul şi sângele Domnului.

Pentru aceasta, Preacurată, „pe toţi cei care vor să intre cu credinţă în Sfântă biserică, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieşti, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle şi supărările îi izbăveşti. Pentru aceasta şi binecredincioşilor (români) care pururea te fericesc, biruinţă asupra po­trivnicilor şi toate cele de mântuire, dăruieşte-le.” Amin!

”Pagini din Viețile Sfinților” – Coordonatori: Pr. Ic. Stavr. Mircea Irina și Pr. Prof. Dumitru Irina

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ