10 abilităţi de care au nevoie absolvenţii de facultate pe piaţa muncii

0
204

646x404Pe lângă clasicele calităţi, cum ar fi munca în echipă, cunoaşterea limbilor străine sau cultura generală, există şi câteva aspecte mai subtile care pot să conteze pentru angajatori, cum ar fi să ştii să faci o cafea bună sau să respecţi eticheta de birou, cum să te îmbraci, cum te adresezi colegilor, arată o analiză a celor de la The Guardian.

The Guardian a făcut o listă cu acele calităţi pe care le caută angajatorii la interviu când au în faţă un absolvent de studii superioare, plecând de la sfaturile culese de la angajatori şi de la cei care îi ajută pe absolvenţi să se angajeze.

„Studenţii ar trebui să vadă prima zi de facultate ca pe prima lor zi de muncă, să se gândească la abilităţile de care au nevoie atunci când vor termina studiile în trei – patru ani şi să facă tot posibilul să dobândească aceste abilităţi până atunci”, este de părere Dan Hawes, cofondatorul Graduate Recruitment Bureau.

Iată lista celor 10 aptitudini de care au nevoie tinerii pentru a se angaja:

1. Spirit de afaceri – tinerii care au un simţ antreprenorial şi au organizat diferite evenimente sau au avut proiecte de business pe care au încercat să le aplice în facultate demonstrează că au idei bune şi abilităţi care ar folosi angajatorului.

2. O viziune globalizată despre lume este, de asemenea, un atu. Pe scurt, candidaţii trebuie să cunoască şi alte culturi, să se împrietenească cu studenţii din alte ţări de la universitate .

3. Cunoaşterea de limbi străine este o altă calitate căutată, în special o cunoaştere a vocabularului specific industriei în care tinerii încearcă să se angajeze.

4. O imagine curată în social media – profilurile de pe reţelele sociale nu trebuie să fie pline de poze în care candidaţii se află în ipostaze ridicole sau ruşinoase, fiindcă imaginea lor în spaţiul vitual este prima pe care o vor vedea şi angajatorii, înainte de interviu.

5. Eticheta de birou – tinerii ar trebui să se angajeze măcar part-time în timpul facultăţii pentru a învăţa cel puţin eticheta de birou, de la ţinută la cum se adresează colegilor şi relaţiile de muncă dintre oameni.

6. Să ştii cum să faci o cafea bună – un tânăr fără experienţă nu ar trebui să considere înjositor că le serveşte colegilor lui cafea la şedinţe, fiindcă şefii se uită şi la acest aspect şi îl consideră, în general, o dovadă de amabilitate între colegi, dacă îşi toarnă cafeaua unul altuia.

7. Abilităţi IT – desigur, orice job în secolul XXI necesită o foarte bună cunoaştere a programelor de calculator.

8. Munca în echipă – nelipsită de pe lista atributelor esenţiale ale candidaţilor dacă vor să fie angajaţi într-o companie. Pentru dezvoltarea acestei abilităţi, tinerii ar putea practica un sport în echipă.

9. Sociabilitatea – să nu le fie frică să vorbească cu oamenii fiindcă aşa se leagă relaţiile bune între colegi şi se fac contacte în domeniu.

10. Atitudine pozitivă – angajatorii spun de multe ori că angajează candidaţii cu o atitudine pozitivă, indiferent de experienţă, şi îi învaţă să îşi dezvolte talentele pe care le au.

Un atu suplimentar îl reprezintă şi permisul de conducere, fiindcă le dă angajaţilor mobilitate, mai spun specialiştii consultaţi de jurnaliştii de la The Guardian.

Nivel record al şomajului în Europa

Observatorul European al locurilor de muncă vacante arată că, în ciuda nivelului record al şomajului în Europa, în primul trimestru al anului 2013 existau 2 milioane de locuri de muncă neocupate. Deşi existenţa posturilor vacante reprezintă o caracteristică a dinamicii pieţei muncii, o parte semnificativă din aceste locuri de muncă disponibile pot fi neocupate din cauza deficitului de forţă de muncă ce nu poate fi acoperit cu lucrători la nivel local. Începând cu 2005, numărul lucrătorilor din UE activi în alt stat membru a crescut până la 4,7 milioane.

Mai mult, intenţiile de a migra au crescut de asemenea: numărul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă înregistraţi pe portalul Eures a crescut brusc de la 175.000 în 2007 la 1.100.000 în 2013. Rata de şomaj ridicată, mai ales în rândul tinerilor, este principala criză pe care Europa o are de înfruntat la momentul actual, iar celelalte state ar putea prelua modelul Germaniei – concentrându-se inclusiv pe acumularea de experienţă, nu doar pe studiu – pentru a împiedica o generaţie întreagă „să se piardă“.

Într-un interviu pentru cotidianul britanic, ea susţine că ţara sa a testat un sistem dual, în care studiul este combinat cu orele de practică, aceasta fiind cea mai bună variantă pentru tineri, în opinia sa.

Cum absoarbe piaţa muncii din România „generaţia pierdută“

Statistica din România arată că aproximativ 20% din absolvenţi rămân şomeri după ce iau licenţa, adică unul din cinci. Există însă şi specializări de unde absolvenţii au plecat cu un start bun după absolvire. Un raport realizat de Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca în ceea ce priveşte angajabilitatea absolvenţilor promoţiei din 2011 arată exact care sunt cele mai „practice“ facultăţi din acest punct de vedere.

Potrivit studiului, absolvenţii de la Biologie şi Geologie, Fizică, dar şi Teologie au fost cei care, în cel mult şase luni de la absolvire, şi-au găsit primul loc de muncă după ce au absolvit facultatea (100%). Nu la fel de bine s-au plasat facultăţile Istorie&filosofie (43%), Ştiinţa şi ingineria mediului (53%) şi Sociologie şi asistenţă socială (57%), ai căror absolvenţi şi-au găsit un job mai târziu. În ceea ce priveşte absolvenţii care au spus că nu şi-au găsit un job după un an de la absolvire deşi au căutat, cei mai mulţi provin de la Drept, Educaţie Fizică şi Sport, şi Filosofie.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ