1 iunie: Manifestări dedicate copiilor în București și în țară

0
17

Copiii sunt în centrul atenţiei astăzi, de ziua lor, sărbătorită pe 1 iunie în România şi în alte aproximativ 50 de ţări. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a instituit, în 1954, o zi a copilului şi mai sunt alte 100 de state care o marchează la altă dată, informează Rador. 

În Capitală şi în numeroase oraşe din ţară sunt organizate concursuri, spectacole, expoziţii, competiţii sportive şi ateliere de creaţie dedicate copiilor

La Bucureşti, între Piaţa Constituţiei şi a Unirii, a avut loc Parada Micilor Biciclişti. Teatrul Odeon îi aşteaptă pe copii cu o instalaţie magică din oglinzi şi un labirint alcătuit din totemuri luminoase.

La Muzeul Naţional de Istorie, dar şi la Muzeul Cotroceni cei mici au acces gratuit şi pot participa la ateliere.

Muzeul Satului are o serie de evenimente până duminică. Unul dintre ele este cu totul inedit – de-a buşilea prin muzeul, comeptiţie între beluşi, care vor parcurge o distanţă de cinci metri pe pajiştea Moişeni, în apropierea intrării principale.

În Parcul „Regele Mihai I”, fostul Herăstrău, timp de trei zile se instaurează magia, dansul şi muzica la Festivalul Copiilor.

În judeţul Sibiu, are loc prima ediţie a Festivalului Culinar Chirpăr.

La Iași micii „Supereroi” aleargă de ziua lor într-o competiţie sportivă a fair-play-ului.

Ana Grama

Baner asculta RJS